Cu gândul la băiețelul meu

12Stau acasă singură, e bine, mă relaxez până vine bebe numărul 2 ( văd că nu se grăbește deloc și suntem în 39 de săptămâni și vreo 2 zile ) dar sunt mereu cu gândul la băiețelul meu sensibil și plângăcios.

A intrat în a doua săptămână  de grădiniță și  tot nu-i place deloc, spune încontinuu că nu-i place la grădi și că plânge la grădi. Educătoare a spus că a plâns  toate zilele miercuri, joi și vineri și s-a văzut asta din comportamentul lui de acasă din week-end. A fost extrem de obosit și stresat, a dormit foarte mult și a stat în pat  mai toată ziua.

Sâmbătă a fost foarte moale, nu s-a jucat, a făcut și puțină febră, a stat mult în pat . Ieri a fost ceva mai bine, a fost mai vesel și a făcut din nou năzdrăvăniile lui dar azi a luat-o de la capăt.

Dimineață când l-am trezit avea lacrimi în ochi și spunea :” Mami, nu vreau la grădi! ” A plâns tot drumul pâna la grădiniță iar acolo soțul a trebuit să-l păcălească ca să-l poată lăsa. I-a spus că vine acasă sa mă aducă pe mine.

Stiu că mulți părinți s-au confruntat cu situația asta dar sper ca perioada asta să treacă cât mai repede  și să se ducă cu plăcere la grădiniță.

La grădi…

Mă simțeam o mamă norocoasă, în sensul că am un copil curajos, dar uite că după două zile de grădiniță a cedat.

S-a trezit dimineață foarte fericit că merge la grădiniță și am pornit noi bucuroși să ajungem pâna la ora 8. Pe drum mă tot întreba: ” Mami, tu rămâi acasă sau stai cu mine la grădi?” „Nu puiule, eu mă întorc acasă.” îi spun eu. Nici nu am intrat bine în grădiniță că i-au și dat lacrimilie de crocodil. Când a vazut-o pe educatoare se ținea de mine cum nu a mai făcut-o niciodată și plângea atât de tare încât, eu fiind o mamă sensibilă și plângacioasă, aproape mi-au dat și mie lacrimile. Poate e ceva normal pentru unele mame ca să plângă copii lor după ele, dar al meu nu a plâns niciodată după mine.

Am plecat repede acasă și l-am lăsat plângând găndindu-mă că îi fac mai mult rău dacă stau acolo mai mult dar sunt cu sufletul și gândul la el și de abia astept să-l aducem acasă.

2

Începe grădinița

gradinita

Mai este mai puțin de o săptămană și începe grădinița.  E un motiv de bucurie pentru că băiețelul nostru merge pentru prima dată la grădi. La început nici nu mi-am imaginat  că trebuie făcute atâtea lucruri pentru un copil care merge la grupa mică la o  grădiniță cu program prelungit.

În primul rând a trebuit reînoită intreaga garderobă. [ce mult îmi lisește asta! ce mult îmi plăcea începutul școlii sau grădiniței când îmi cumpărau părinții hăinuțe și rechizite noi.]  Ne-am uitat în dulăpiorul lui și ne-am dat seama că toți pantalonii îi sunt scurți așa că a trebuit să-i cumpărăm tot, de la pantaloni, pijamale,chiloți, papuci și multe altele.

Pe urmă a trebuit să-i facem analize, am avut noroc că e un copil curajos și a stat foarte cuminte, nu a plâns deloc.

Apoi trebuie pregătit un întreg dosar în care sunt necesare diverse adeverințe pentru părinți că nu suntem bolnavi cronici, adeverință cu vaccinările, copie după certificat de naștere, nu stiu ce aviz epidemiologic, că e clinic sănătos.

Am pregătit aproape tot, copilul este dornic să meargă la grădiniță și suntem și noi curioși cum va fi  pentru el și pentru noi.

Să înceapă grădinița!!

Un septembrie cu multe cadouri

Image

A trecut și luna august. Doamne, când a trecut vara asta?!  Luna septembrie este una plină de emoție pentru mine, pentru familia noastră, cu o gramadă de evenimente.

Cel mai important e venirea pe lume a celui de-al doilea copilaș al nostru, mai este puțin, de fapt de acum poate veni pe lume oricând și am deja emoții. Îmi este destul de greu cu burtica, este destul de mare, dorm greu noaptea.

Apoi vine ziua soțului meu, o zi foarte importantă și mă gandesc deja ce să-i fac cadou. Deși el spune că noi suntem cadoul pentru el, parcă nu pot să nu-i dăruiesc ceva, să-l surprind cu ceva.

Luna asta începe Sebastian grădinița. Va merge la o grădiniță de stat cu program prelungit. Nu ne facem probleme ca nu se va integra, îi va placea tare mult, e un copil foarte sociabil, deja ne spune în fiecare dimineață să-l ducem la grădintă. Ne facem probleme că nu va mânca cum trebuie și va răci, dar asta e…Așa e în colectivitate. Trebuie să-i facem un set complet de analize medicale, măine vom merge la spital să-i recolteze sânge.

Apoi va fi ziua lui Sebastian, împlineste 3 ani și e un băiețel mare de acum.

Așa că dragă toamnă, bine ai venit! Te-am așteptat cu drag!

Image