Jurnalul Annei Frank

images1Am mai terminat de citit o carte care mi-a plăcut foarte mult și pe care, aproape nu mă puteam opri din citit. Este vorba, după cum am spus în titlul postării, despre Jurnalul Annei Frank.

Anne era o adolescentă cu multe vise, speranțe, cu trăiri, avea o fire copilăroasă dar era foarte matură în gândire, lucru care m-a impresionat foarte tare. Îi plăcea foarte mult să scrie, să citească, să învețe și își dorea să ajungă o jurnalistă de renume și o scriitoare importantă, dorințe pe care nu le-a putut pune niciodată în aplicare.

Povestea Annei Frank este povestea a mii de evrei care au fugit din calea germanilor, încercând să scape de persecuțiile antisemite.

Mă apasă mai mult decât pot spune gândul că nu putem să ieșim niciodată, și mi-e foarte teamă că vom fi descoperiţi și apoi împușcaţi. Bineînţeles că asta-i o perspectivă nu prea plăcută.“  28 Septembrie, 1942 (Anne Frank în jurnalul său)

Împreună cu familia ei și cu alți cunoscuți evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani ( 6 iulie 1942-4 august 1944), de teama deportării în lagăr, în așa-numita Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani.

Când a intrat În Anexă avea doar 13 ani. Jurnalul l-a început anterior, pe 12 iunie 1942( l-a primit cadou de ziua ei)  și l-a ținut pe toată perioada cât a stat în Anexă. La un moment dat ea a devenit conștientă că va reprezenta un document important după ce războiul se va termina.

În 4 august 1944, nu mult după debarcarea aliaților în Normandia, când finalul recluziunii părea foarte aproape, Anne și ceilalți 7 locatari ai imobilului au fost arestați și mai târziu deportați cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepția tatălui ei,toți vor muri. Anne și sora ei se sting de tifos lagărul Bergen-Belsen în februarie sau martie 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica și va face cunoscut în toată lumea jurnalul ficei sale.

Din 1947 Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi, şi s-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

Era o tânără scriitoare minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei. Parcă ai vedea, la viteză mărită, un film cu un făt care capătă brusc chip şi începe să stăpânească lucrurile… dintr-odată, descoperă reflecţia, brusc, face portrete, schiţe de personaje, şi iată lungi întâmplări complicate, povestite atât de frumos, încât par să aibă în spate zeci de ciorne. Şi fără intenţia otrăvită de-a fi interesantă sau  mereu-profundă. Este ea însăşi… Ardoarea, spiritul care o animă  activ, punând mereu lucrurile în mişcare… E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetiţa lui pierdută.“ (Philip ROTH, The Ghost Writer)

48353_23_1376050409

Este o carte extraordinară care merită citită!

 

Se numea Sarah, de Tatiana de Rosnay

Sunt fericită!  Am început anul cititnd o carte. Spre rușinea mea, nu am mai citit nimic de ceva timp. Nu pot spune că nu am avut timp, nu există scuză pentru așa ceva.

Soțul meu a cumpărat  cartea  anul trecut, prin octombrie, și m-am gândit zilele astea să mă apuc de ea. Nu am făcut deloc rău, nu m-am putut lăsa de ea până nu am terminat-o, atât de interesantă a fost.

„Se numea Sarah”, este un roman ușor de citit, cu capitole scurte dar greu de asimilat, cu o poveste emoționantă, tristă, ușor lacrimogenă. Cartea a fost vândută în două milioane de exemplare și tradusă în 36 de țări.

Cartea :images

„Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiță evreică în vârstă de 10 ani, este arestată în toiul nopții, împreună cu părinții ei, de poliția franceză, dar nu înainte de a-;i încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera.

Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulți ani la Paris și măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d'”Hiv, cu ocazia comemorării a șaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franței. În timpul investigației sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de famile adânc îngropate, care o leagă de Sarah, și simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Pe măsură ce se adâncește în trecutul ei, lucrurile pe care le află o tulbură și o fac să-și pună întrebări cu privire la propria existență. ”

Este o carte care merită citită ! Romanul a fost și ecranizat, încă nu am văzut filmul dar sper să-l văd cât mai curând.