Tehinică de evadare din casă…în casă

Mi-am adus aminte o întâmplare amuzantă care a avut loc în decembrie 2012, pe când avea băiețelul meu mai mare 2 ani și vreo 3 luni. Pe vremea aceia îl tentau pe cel mic toate ușile și încuietorile lor, toată ziua se juca la ușile din casă, inclusiv la cea de la intrare în casă, le închidea, le deschidea, apăsa pe clanță până se plictisea.

La noi în casă ușile de la dormitoare, baie, bucătărie,balcon și sufragerie aveau chei pe care nu le foloseam niciodată.

Într-o zi, am intrat în sufragerie să închid geamul lăsat deschis și am închis ușa după mine ca să nu vină aer rece la cel mic. Sebastian a rămas pe hol și m-a încuiat înauntru. Am fost atât de panicată câteva minute bune, vreo 20 cred fiindcă nu știam ce să fac, cum să ajung la copil, toate mijloacele de comunicare, telefon, internet erau de partea copilului.

Sebastian a început să se panicheze, a început să plângă, eu vorbeam cu el de partea cealaltă a ușii, îi spuneam să învârtă cheia în sens invers dar ce să înțeleagă un copil de doi ani. Trebuia să caut o soluție, să ies de acolo.

Prin balcon se putea ajunge în bucătărie dar geamul era închis iar mânerul era de partea copilului., îmi venea să sparg geamul dar acesta fiind cu sticlă groasă, de termopan, era greu de spart.

Noroc că ușa de la sufragerie are pe mijloc un gemuleț de sticlă care putea fi spart dar nu l-am spart ca să nu-l lovesc pe cel mic care stătea cu nasul lipit de el pentru a mă vedea pe mine. M-am chinuit un sfert de ora, cu ce aveam la îndemână, să-l demontez fiind prins în niște cuișoare care erau de parte mea. Am reușit până la urmă să-l desfac, am băgat mâna pe acolo și am descuiat ușa.

Așa am scăpat din sechestrul celui mic după ce am tras o sperietură zdravănă!  Multă adrenalină de la un micuț poznaș.

Și a mai urmat și partea a doua, m-a încuiat pe casa scării. 😆

a4436de5f0919d540dc1415200ed44f5

Anunțuri

15 gânduri despre “Tehinică de evadare din casă…în casă

  1. Eu nu am dat like! Dacă ar fi fost un emoticon care să sugereze groaza, pe acela l-aş fi pus, eu suferind de claustrofobie. Ori în întâmplarea ta mai era şi imposibilitatea de comunicare (degeab a sugerat cineva mai sus ajutorul pompierilor!). Şi mai era faptul că alături era copilul la fel de panicat! Brrrr! Nici nu vreau să mă gândesc cum a fost, dar bine că s-a terminat cu bine. Eu am căpătat claustrofobia pe când aveam 7 ani, când mergând în vizită la cineva în Bucureşti care stătea la etajul 5, m-a trimis (motivat) până jos cu liftul. Necazul a fost că din cauza unei defecţiuni tehnice liftul s-a oprit şi timp de mai bine de o jumătate de oră am stat singură, venită de la ţară şi nefamiliarizată cu liftul, imaginându-mi cele mai îngrozitoare scenarii. Am fost scoasă aproape leşinată de acolo , un coşmar care m-a urmărit multe zile, dar mai ales nopţi iar claustrofobia mă însoţeşte şi acum !

  2. Ah si tati a patit-o, norocul lui ca eram si eu acasa, a iesit pe balcon sa fumeze si Vladut (2 ani) l-a inchis pe balcon, dar nu s-a panicat,pentru ca il vedea pe tati, eu intindeam hainele si dupa un sfert de ora (cam atat mi-a luat) am eliberat prizonierul, da’ si daca nu eram acasa…. Vladut s-a uitat la mine vesel si mi-a zis:” inchis tati afara”. Asta se intampla luna trecuta, atunci am invatat ca usile se si inched, nu doar de deschid :)))

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s