Lipsa de atenție generează conflicte…la grădiniță

Reblogged from CRONICARUL

O postare despre băiețelul nostru de 3 ani scrisă de soțul meu.

Grădinița nu încetează să mă uimească în fiecare zi. Vacanțele, nejustificate din punctul meu de vedere, au făcut primul pas în acest sens, apoi au urmat nemulțumirile educatoarelor cu privire la atitudinea energică și neastâmărată a lui Sebi. Văzând probabil că sunt imun la aceste avertismente și mai ales că nu am fost suficient de atent, s-au apucat de pârât altor părinți, cum, că, Sebi al meu, e spaima copiilor lor. Asta m-a enervat la culme.

O mămică, supărată nevoie mare, pe Sebi, evident, a găsit de cuviință să îmi reproșeze că băiețelului ei nu-i mai place la grădiniță, nu-l mai atrage, din cauza lui Sebi, că-l bate. I-am explicat că eu nu-l învăț acasă și nici nu-i spun dimineața când ieșim pe ușă, să bată și să rănească toți copiii din grupă. Are doar 3 ani, e energic, poate un pic posesiv cu jucăriile, chiar dacă nu-s ale lui, dar asta e atitudine specifică vârstei. Cu siguranță dacă ar fi supravegheat corespunzător și dacă ar avea activități care să-i capteze atenția, situația ar fi cu totul alta, nu numai la el, ci la toți copiii. Citește mai mult aici….

 

 

Anunțuri

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s